Ma pecché propio a mme, Signore mio?

Pesa troppo „sta croce ca m‟hê data…

Scusame tanto, te l‟aggio purtata,

nun pecché m‟‟a vularria scansa‟;

si putesso avern‟una cchiù liggiera,

cchiù piccerella, famme „stu piacere,

chesta cchiù nun „a posso suppurta‟.

E „o Signore: "Te voglio accuntenta‟!"

Pigliaie „o puveriello „a croce soia

e „a pusaie accussi‟ miez‟‟a tant‟ate:

nu mare „e croce, nun ferneva maie,

tutt‟‟e ccroce do‟ munno stanno lla‟.

E po‟ cercaie, cercaie, cercaie…

chella ca vulev‟isso nun truvaie;

ma po‟ „mpruvvisamente se fermaie

vicino a una, ca illusione o ché,

cchiù piccerella l‟avette pare‟:

"L‟aggio truvata!" – subbeto alluccaie –

"Finalmente! Me scelgo chesta cca!"

E „o Signore se fermaie a guarda‟,

po‟ dicette:"Ma nun ce vide cchiù?

Chest‟è „a croce ca hê purtato tu!

Nun te fa‟ cchiù illusione, tu hê sape‟

ca „e ccroce, su per giu‟, so‟ tutte eguale,

ma nun te scuraggia‟, sienteme a mme:

si acciette „a croce toia, accussi‟ comm‟è,

te do „na mano, „a porto „nsieme a tte

 

[ Torna a INDICE ]